Am observat în ultima perioadă un fenomen care a luat într-un mod serios amploare în mediul online, mai cu seamă pe rețelele de socializare. Vorbim despre narcisism, un termen pe
Refuzul de a fi cooperant, plânsul excesiv, teamă și multe alte stări prin care un preșcolar sau poate chiar un școlar trece afectează întreaga familie. Părinții recurg uneori, din frustrare,
“Eu nu am nevoie de un psiholog! Nu sunt nebun/ă! Stau bine cu psihicul! Nu am nevoie de ajutor! Dacă mergi la psiholog înseamnă că ești o persoană slabă!” De
Relațiile interumane sunt deosebit de complexe și fac parte inerentă din noi înșine, nu le putem nega, tot așa cum nu putem trăi fără contacte umane. Orice relație umană, fie
Nu vi se pare că în jurul nostru se vorbește tot mai des despre termeni precum depresie și anxietate, despre burn-out și nu numai? Ajungem să îmbrățișăm cu prea mare
Centrul nostru este locul în care, cu ajutorul specialiștilor, îți poți regăsi echilibrul psihic atât de necesar zilelor noastre, mult prea încărcate de stres și agitație. Situat într-o zonă liniștită,
Colega noastră psihoterapeut Elena Alexandra Ștefan ne împărtășește din cunoștințele ei de psihologia copilului, astfel încât să le putem fi celor mici părinții de care ei au cu adevărat nevoie!
În urma declanșării războiului ruso-ucrainean, în care nu se știe ce va urma de la o zi la alta, dacă se va extinde și în alte țări, copiii noștri pot
Colega noastră psihoterapeut Elena Inceu împărtășește din culisele terapiei de cuplu și totodată ale consilierii parentale, informându-vă despre cum este recomandabil să vă adaptați în urma divorțului, astfel încât separarea
