Refuzul de a fi cooperant, plânsul excesiv, teamă și multe alte stări prin care un preșcolar sau poate chiar un școlar trece afectează întreaga familie. Părinții recurg uneori, din frustrare, la pedepse și impun cu tărie copilului să meargă la școală, forțând nota. Unii chiar îi sfătuiesc, lasă, se va obișnui.

Doar că acele răni emoționale pe care copilul le va deprinde vor fi chinul de mâine și răzvrătirea de mai târziu. Așadar care este abordarea corectă? Ce pot părinții să facă când un copil refuză să mai meargă în colectivitate fie el la grădiniță sau școală? Sedintele de terapie de familie ar putea fi de mare ajutor.

Căutând explicații – de ce refuză copilul să meargă la școală sau grădiniță/creșă

Situațiile sunt destul de diverse. Pe de-o parte sunt cei care au mers cu entuziasm sau cel puțin cu o doză de curiozitate la început, după care a intervenit ceva care a stricat situația. Pe de altă parte sunt cei care de la bun început se văd provocați să se despartă de familie și plâng sau se manifestă în fel și chip.

La fel cum contextul este diferit și explicațiile situației sunt diferite. Prin urmare, unii copii suferă din punct de vedere emoțional, chiar dacă sunt deja la vârstă școlară – și s-ar putea crede că au trecut prin repetarea experienței de a se despărți de părinți, de a se acomoda în colectivitate. Uneori o vină o are și asocierea greșită între școală, educație și dificultatea sarcinilor. Ca și când acolo ar fi locul de pedeapsă. Copiii încep să dezvolte anxietate și se plâng adesea de dureri de cap, stomac sau dureri în piept, deci intervine și durerea fizică asociată contextului.

Posibile cauze

Identificând cauza, vom avea un punct de plecare despre cum să remediem situația. Așadar, în cazul unora este vorba despre:

• Temeri – de a nu face față sarcinilor, de a nu fi agresați sub o formă sau alta. Bullying-ul este un fenomen în zilele noastre. Teama de a cunoaște alți oameni, mai ales dacă sunt probleme de atașament, posibile pierderi recente de persoane dragi din viața copilului.
• Stres resimțit în privința așteptărilor părinților. Este fenomenul celor care cred că școala este locul unde câștigăm premii și medalii și trofeele sunt mai importante decât ceea ce își dorește sau poate realmente un copil. Sunt cei care își compară copilul cu potențialul altora.

Ce puteți face

Situația nu apare peste noapte, deci nu se rezolvă peste noapte. Cum la grădiniță situațiile pot fi ceva mai puțin grave, asta nu înseamnă că se pot rezolva ușor. În unele cazuri copilul nu comunică și rămâne deci un mister de deslușit – relevantă va fi atenția părinților și relația părinte-educator încât împreună să descopere o situație și să îl facă pe copil din nou sigur pe el, să îi creeze certitudinea că este într-un loc sigur, unde este iubit.

Extrem de important de subliniat aici este abordarea matură. Există soluții, există terapii, consilierea pentru parinti si copii, adică ajutorul de specialitate. Asta pentru că orice ar fi cauzat refuzul vehement de a merge la școală să fie remediat, sub o formă sau alta, înțeles și în orice caz să fie luate măsurile necesare. Desigur, interesul suprem este binele copilului.

De ce spunem despre terapia parinti-copii? Pentru că în foarte multe dintre cazuri, asociate acestor situații de refuz de a merge în colectivitate, părinții au tendința de a-și schimba atitudinea și nu neapărat în bine. Intervin frustrările sale, teama sa de necunoscut, de a nu putea controla situația. Țipă, pedepsește și ajunge în cele din urmă să nu facă ceva pozitiv să îndrepte situația, ci să o complice mai mult. Copilul refuză comunicarea, iar relațiile în familie devin tensionate.

Iată câteva sfaturi până să ajungeți la PsihArt:

• Nu țipați, nu reproșați. Tonul calm și prietenos este de așteptat și de preferat, ar putea să vă ajute pe amândoi.
• Conversații începute cu ton calm când și contextul este unul pe măsură.
• Compromisuri la orizont, nu vă frustrați din cauza lor.
• Nu mai este un copil mic. Tratați persoana ca atare, dar fără a exagera, impunând: mergi la școală pentru că așa îți zic eu!