Logopedia este disciplina terapeutică specializată în tratamentul tulburărilor de comunicare și limbaj. Deși pare că doar copiii au nevoie de asta, de fapt oricine poate ajunge la logoped. În urma unui accident în care funcția vorbirii este afectată, orice persoană trebuie să apeleze cu încredere la specialist. Acesta va face evaluarea logopedică pentru a stabili pașii necesari recuperării.
Sunt mai multe tulburări de limbaj care necesită servicii de logopedie: întârzieri în dezvoltarea limbajului, dificultăți de pronunție, bâlbâiala, vorbitul sacadat sau prelungirea anumitor silabe, sunete sau cuvinte. Prin logopedie, copilul învață să-și dezvolte abilitățile de comunicare și limbajul, astfel încât tulburările să nu producă efecte negative asupra personalității sau comportamentului. O evaluare psihologică poate fi un bun început în această direcție.
Mai mult decât atât, logopezii pot ajuta copiii să învețe să scrie. Tot în ședințele de logopedie se face tratamentul dislexiei sau a altor tulburări de învățare legate de scris. Există strategii specifice și tehnici terapeutice pentru copii care ajută la depășirea dificultăților de alfabetizare. Astfel, copilul își dezvoltă și încrederea în propriile abilități.