Oare ce sansa iti pot oferi suferinta, durerea, chinul, boala? Te intrebi perplex si neincrezator cand vezi titlul cartii lui Dahlke: Boala ca sansa. Mereu ne-am temut de boli, uneori pana la ipohondrie, si este greu sa gasesti raspunsul unei astfel de intrebari paradoxale. Sansa despre care vorbeste Dahlke este cea de a te cunoaste, de a veni mai aproape de tine, de a te descoperi, de a descifra mesajele pe care ti le transmite corpul. Adesea el este un indicator al trairilor si framantarilor noastre interioare, mai fin decat am putea vreodata sa credem.
Pentru a porni la drum in a intelege sansa pe care ne-o ofera boala, trebuie intai sa intelegem un lucru fundamental despre pasivitatea vs activismul corpului nostru. Adesea ne raportam la noi ca fiind complet vulnerabili in fata bolilor si absolut pasivi: M-a luat raceala. Ei bine, corpul nostru are posibilitatea de a lupta cu foarte multi virusi si germeni – imunitatea noastra este foarte puternica, daca suntem intr-un foarte bun echilibru trup – psihic. Dar atunci cand ceva ne supara, trupul nostru isi scade imunitatea si lasa sa se dezvolte un simptom al supararii.
“ Ce vizeaza simptomul? Unde vrea sa-l duca pe cel afectat? Exemplu de raspuns: sa-si marturiseasca siesi ca i-a ajuns si vrea sa scape de agresiuni.”
Un exemplu al descifrarii mesajului ascuns al trupului transmis prin boala este cel al banalei raceli – simptom la care se referea Dahlke in acest citat. Astfel, raceala ne transmite ca refuzam contactul cu exteriorul, si il realizam doar agresiv: tuse, stranut, scuipat. Refuzam contactul tocmai din cauza unei suparari pe lume, si actul inchiderii in sine e manifestat chiar de inchiderea corpului: caile de comunicare sunt blocate. Dahlke arata cum se deruleaza un ritual de retragere: ritul cere ca racitul sa fie trimis acasa, in singuratate, in consecinta departe de atacurile care l-au suparat. Mai mult, daca nu se intampla aceasta, cei afectati refuza amabil contactul “ Nu va apropiati de mine, sunt racit!”.
Pe modelul acesta isi construieste autoarea cartea, analizand in profunzime cancerul si apoi luand corpul de sus in jos – din cap pana-n picioare – si discutand semnificatia tuturor afectiunilor care pot aparea la in fiecare zona a trupului – de la par pana la bataturile din talpa. Mai pe larg, Dahlke ne ajuta sa descifram mesajele capului, sistemului nervos, gatului, coloanei vertebrale, umerii, bratele, mainile, pieptul, abdomenul, bazinul, picioarele si labele picioarelor. Apoi, in partea a doua a cartii, ne ofera o introducere in filosofia semnificatiei si interpretarii bolilor.
Cartea este usor de citit si ar putea fi pusa cu usurinta ca lectura obligatorie langa “Medicina pentru toti” care exista intr-o forma sau alta in orice casa. Ar trebui sa incepem sa ne vindecam psihicul intai, si apoi corpul, si am vedea astfel cum se raresc considerabil afectiunile celui din urma, intrucat corpul nu este decat tabloul psihicului. Cartea lui Dahlke ne ofera o cale de acces spre sufletul/psihicul nostru, prin intermediul corpului nostru, o cale neconstientizata de multi dintre noi, pe care trebuie sa incepem sa o batem necontenit pentru a ne intelege si a ne fi cu adevarat prieteni.
Psih. Ana Maria Mintici
