A ajuta un copil sa creasca prin intermediul artei implica a oferi, a arata, a explica, conform lui Rubin (2005, 16). De asemenea poate insemna a privi si adesea, a astepta. De multe ori inseamna a te misca, a fi activ. Alteori inseamna a fi prezent dar discret, respectand absorbirea esentiala a celuilalt in dialogul creativ. A ajuta inseamna multe lucruri, dar intotdeauna inseamna a fi conectat la celalalt, a te comporta intr-un mod care respecta dreptul de a avea un spatiu personal si face posibil pentru client sa castige simultan control si libertate in acest spatiu.
Pentru multi copii, atat hiperactivi cat si inhibati, experimentarea unei forme mai libere de a crea, poate fi esential pentru a-i convinge ca, intr-un mod simbolic, ei pot cu adevarat sa se elibereze, sa exprime trairi puternice cu miscari libere si sa ramana in controlul impulsurilor care se dovedesc a fi nici atat de distructive nici atat de dezorganizatoare cum anticipau. Doar dupa o astfel de eliberare simbolica va putea permite familiarizarea cu experienta temuta, sa creasca. (Rubin, 2005, p.22)
Creativitatea implica cresterea personala, autoreinnoirea si autoactualizarea spune Moustakas (1977). El arata faptul ca beneficiile semnificative in constientizare si autocunoastere sunt catalizate mai degraba de sursele interioare decat de cele exterioare. De asemenea, toate fiintele umane au capacitatea de a fi creative si de a relationa autentic cu ceilalti, pastrandu-si in acelasi timp unicitatea. Moustakas sustine ca acest potential este amenintat de presiunile catre conformare exercitate de societate si de relatiile conventionale.
Creativitatea permite lumii interioare imaginative sa devina congruenta cu exteriorul, astfel incat fiecare persoana sa-si poata modela destinul. El spune ca abilitatea de a fi realmente artistul propriei lumi sociale este determinata de depasirea cu succes a provocarilor dezvoltarii din trecut. Uneori, din cauza deficientelor si problemelor din trecut, exprimarea artistica poae fi un mijloc de a redescoperi creativitatea si inovatia, desi trecerea i mai departe in relatiile sociale, nu este tocmai usor de dobandit.
Pictura, modelajul, jocul cu nisip, colajul si alte tehnici provocative experientiale sunt indispensabile in evaluarea psihodiagnostica a copiilor, ele actionand totodata si ca mijloace de suport a efectelor terapeutice. Prin aceasta, ele sunt mijloace provocative si catalizatoare ale procesului terapeutic analitic si restructurant.
Jocul are pe de-o parte functie de dezvoltare a copilului si pe de alta parte este un excelent instrument psihodiagnostic. Prin calitatea si creativitatea jocului spontan se pot identifica dezvoltarea normala sau, dimpotriva, unele tulburari. Cum se joaca copilul, cu ce se joaca, care sunt formele sale de expresie, gradul de activism, performanta, nivelul de dezvoltare cognitiva, capacitatile adaptative si creativitate in rezolvarea problemelor simple (de exemplu: folosirea jucariilor cu intentia atingerii unui alt scop decat cel pentru care a fost destinata jucaria initial), relatia cu copiii, relatia cu copii nou intalniti, reactia la persoane necunoscute, agregarea sau participarea la activitatea de grup, observarea afinitatilor, dar si a antipatiilor, comportamentul empatic, agresivitatea sau lipsa ei, toate sunt elemente care se manifesta in jocul spontan al copilului (coord. Iolanda Mitrofan, 2001).
Observatiile asupra copilului in interactiune cu membrii familiei sau cu mediul sau social sunt extrem de importante, deoarece copilul, in special pana la varsta de 6 ani, nu are posibilitatea de a verbaliza complet sau adecvat trairile, sentimentele, gandurile, atitudinile sale fata de experientele cu care se confrunta si nici dorinta de a se face inteles. Jocul este poarta de acces cea mai potrivita, spun autorii citati, catre trairile afective ale copilului: fie prin jocul spontan, jocul condus sau jocul simbolic.
Psih. Ana Maria Mintici
