Tulburarea din spectrul autismului reprezintă o tulburare de neurodezvoltare, care își are debutul în copilăria timpurie. Dacă în trecut vorbeam de o prevalență de aproximativ 1% în anul 2013, la momentul apariției DSM-V, în prezent vorbim despre aproximativ 1 din 36 de copii conform datelor oferite de CDC. Autismul este frecvent stigmatizat, însă, cu terapia adecvată și comportamentul adaptat la nevoile copilului, se poate reduce semnificativ impactul asupra calității viitorului adult. Când vorbim de autism, este necesar să înțelegem că vorbim de cineva care trăiește aceeași lume ca și noi, doar că privită prin alți ochi.
Este important ca părinții și viitorii părinți să știe cum să recunoască primele semne și când să apeleze la serviciile de specialitate (evaluare psihologică, consult psihiatric și terapie în conformitate cu nevoile copilului).
Pentru început, care sunt criteriile de diagnostic ale autismului? Conform DSM-V, tulburarea din spectrul autismului are 5 criterii de diagnostic:
- Carențe persistente în comunicare și interacțiune socială prezente în numeroase contexte și care se manifestă la momentul actual ori în antecedente: dificultăți în reciprocitate socio-emoțională (de la abordare socială anormală la eșec în susținerea unui dialog), nivel redus de împărtășire a intereselor, emoțiilor sau afectelor, eșec în inițierea sau răspunderea la interacțiuni sociale; carențe în comportamente de comunicare non-verbale, carențe în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor;
- Modele restrictive, repetitive de comportament, interese sau de activități care se manifestă la momentul actual ori în antecedente prin cel puțin două dintre: insistență pentru uniformitate, inflexibilitatea rutinei, ritualizarea comportamentelor verbale sau nonverbale (ex. disconfort major la schimbări minore, dificultăți de adaptare), activități motorii, utilizarea obiectelor și vorbirea cu caracter stereotip și repetitiv (stereotipii motorii, alinierea sau aruncarea jucăriilor ș.a.m.d.), interese restrictive și fixate cu intensitate anormală (ex. atașament puternic sau preocupări excesive pentru obiecte neobișnuite), hipo- sau hiperactivitate la stimuli senzoriali sau interes neobișnuit față de elemente senzoriale (ex. indiferență aparentă la durere, reacție adversă la diverse texturi);
- Simptomele trebuie să fie prezente în perioada de dezvoltare, însă pot deveni complet manifeste și atunci când solicitările depășesc capacitățile limitate, însă pot fi mascate ulterior prin strategii învățate;
- Simptomele provoacă afectare clinică semnificativă în domeniile social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare la momentul actual;
- Aceste simptome nu pot fi justificate mai bine prin prezența dizabilității intelectuale sau prin întârzierea dezvoltării globale. Uneori, totuși, tulburarea din spectrul autismului și dizabilitatea intelectuală sunt comorbide.
Deci, care sunt, totuși, primele semne pe care le putem observa? Avem următoarele indicii:
- Evitarea sau lipsa menținerii contactului vizual;
- Copilul încă nu reacționează la numele său după vârsta de 9 luni;
- Are o expresivitate redusă (nu prezintă expresii faciale de fericire, tristețe, furie sau surprindere) după vârsta de 9 luni;
- Nu prezintă interes sau implicare în jocurile interactive după vârsta de 12 luni;
- Are o gestică redusă (ex. nu face cu mâna) după vârsta de 12 luni;
- Nu își împărtășește interesele cu ceilalți după vârsta de 15 luni;
- Nu arată spre obiecte sau lucruri interesante după vârsta de 18 luni;
- Nu observă dacă o persoană este supărată sau îndurerată după vârsta de 24 de luni (2 ani);
- Nu observă și nu se implică în activități de joacă cu alți copii după vârsta de 36 de luni (3 ani);
- Nu joacă jocuri de rol (nu pretinde să fie supererou, profesor ș.a.m.d.) după vârsta de 48 luni (4 ani);
- Nu cântă, nu dansează sau nu își imită părintele după vârsta de 60 luni (5 ani);
Alte semne care pot indica prezența autismului sunt:
- Repetarea excesivă a frazelor (ecolalie);
- Vorbire redusă în comparație cu alți copii;
- Gesturi motorii repetitive precum mișcările mâinilor, degetelor sau legănatul corpului;
- Sensibilitate crescută la anumite sunete, gusturi sau mirosuri; (NHS, 2022)
- Posibilă întârziere a limbajului (este important de verificat dacă este prezent autismul în cazul în care copilul nu vorbește până la 18-24 luni);
- Posibila prezență a limbajului pedant (vocabular destul de complex în raport cu vârsta biologică);
- Dificultăți de coordonare a membrelor;
- Dificultăți ale atenției distributive;
- Pattern-uri neregulate ale somnului și alimentației;
- Frică redusă sau frică excesivă;
- Atenția excesivă asupra caracteristicilor jucăriilor (de exemplu, roțile)
- Joacă neschimbată continuă cu aceleași jucării;
- Alinierea jucăriilor și supărare disproporționată când ordinea este modificată;
- Interese intense, chiar obsesive.
Un lucru important de menționat este că sunt prezente și diferențe de gen: fetele au tendința de a copia comportamentele generale și de joacă ale altor copii, au tendința de a se izola atunci când situațiile sociale devin dificile, prezintă mai puține semne de comportamente repetitive și, în general, gestionează mai bine situațiile sociale. Din acest motiv, fetele sunt, de obicei, mai greu de diagnosticat decât băieții.
Atunci când vorbim de intervenție, ne uităm la următoarele categorii: comportamental, de dezvoltare și psihologic.
Abordarea comportamentală de obicei se referă la analiza comportamentală aplicată, cunoscută și sub numele de ABA. Această abordare se împarte în două categorii: antrenament de încercare discretă (DTT, eng. Discrete trial training) sau antrenament de răspuns esențial (PRT, eng. Pivotal response training). DTT se referă la instrucțiuni pas cu pas în care se prezintă comportamente și răspunsuri. Fiecare lecție se împarte în pași simplificați, iar comportamentele și răspunsurile nefavorabile sunt, de obicei, ignorate. PRT se referă la îmbunătățirea abilităților esențiale și la ajutarea persoanei de a învăța lucruri noi. Totuși, terapia ABA este destul de stigmatizată și se utilizează mai mult ca o ultimă soluție.
Abordarea de dezvoltare face referire la logopedie, care ajută copiii să își înțeleagă și îmbunătățească limbajul, cu scopul de a comunica verbal, prin semne, desene sau dispozitive electronice, sau terapia ocupațională care are ca obiectiv ajutarea persoanei de a deveni cât de independentă este posibil. Terapia ocupațională implică terapia prin integrare senzorială, care ajută la îmbunătățirea reacțiilor la stimuli nefavorabili și kinetoterapie pentru a îmbunătăți abilitățile motorii. Modelul Denver de Intervenție Timpurie (ESDM, eng. Early Start Denver Model) este o formă de terapie ocupațională derivată din terapia ABA ce se utilizează în intervenția la copiii cu autism cu vârste cuprinse între 12-48 luni. Părinții și terapeuții utilizează joaca, interacțiunile sociale și atenția distributivă într-un mediu natural pentru a îmbunătăți limbajul, abilitățile sociale și cele de învățare.
Din punct de vedere psihologic, abordarea cea mai sigură este psihoterapia cognitiv-comportamentală (TCC) care se centrează pe învățarea conexiunilor dintre gânduri, emoții și comportamente. În timpul terapiei cognitiv-comportamentale, terapeutul ajută persoana cu autism să descopere care cum se raportează la o situație și să modifice reacția la situația respectivă.
Este crucial de reținut că nu există tratamente sau intervenții alternative asupra autismului care să fie standardizate și cu bază științifică. Orice intervenție ar trebui discutată anterior cu un medic (psihiatru, de familie) sau cu un psiholog/psihoterapeut avizat.
Procesul de creștere al unui copil cu tulburare din spectrul autismului nu este ușor nici pentru părinți, însă o colaborare eficientă între aceștia și terapeut poate da rezultate vizibile și de lungă durată. De multe ori, este recomandată apelarea la servicii de psihoterapie individuală, de cuplu sau de familie în situația confirmării unui diagnostic pentru a elimina stigma din jurul cuvântului „autism”, a oferi psihoeducație adecvată și a ameliora dificultățile tranziției la un nou stil de viață. Este important să reținem că autismul nu înseamnă o sentință negativă, ci un mod de a vedea viața prin alți ochi. Într-adevăr, din păcate ne confruntăm cu multe mituri nefavorabile care pot provoca o stare de anxietate persistentă părinților, dar acest lucru poate fi combătut în terapie.
Nu în ultimul rând, la nivel cultural, termenul de autism se află sub umbrela terminologiei de neurodivergență, împreună cu celelalte tulburări de neurodezvoltare și o bună parte din alte tulburări psihice, având caracteristici comune. Neurodiversitatea reprezintă un subiect din ce în ce mai normalizat în societate, iar în prezent există mult mai multă empatie și dorință de cunoaștere despre acest subiect. Este important să înțelegem că diferit nu înseamnă neapărat greșit, iar uneori avem nevoie de deschidere pentru a vedea lumea și printr-o perspectivă diferită.
Bibliografie:
- DSM-5, Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, Editura Callisto, 2013
- https://www.nhs.uk/conditions/autism/signs/children/
- https://www.healthychildren.org/English/health-issues/conditions/Autism/Pages/Early-Signs-of-Autism-Spectrum-Disorders.aspx
- https://www.cdc.gov/autism/signs-symptoms/index.html
- https://www.autismcanada.ca/early-signs
- https://www.eccm.org/blog/the-difference-between-speech-delays-and-autism#:~:text=Signs%20of%20speech%20delay%20in,may%20be%20related%20to%20autism.
- https://www.cdc.gov/autism/treatment/index.html
