Explicație teoreticӑ
Analiza tranzacționalӑ poartӑ aceastӑ denumire datoritӑ celei mai simple unitӑți pe care o analizeazӑ, din perspectiva cӑreia putem ȋnțelege, pas cu pas, ȋntreaga teorie şi practicӑ AT ȋn complexitatea ei: tranzacția. O tranzacție reprezintӑ orice mesaj transmis de cӑtre o persoanӑ cӑtre altӑ persoanӑ. Cu alte cuvinte, ea este unitatea de bazӑ a analizei tranzacționale ca teorie a comunicӑrii. Poate fi vorba despre un cuvȃnt, un mesaj complex, o imagine, un zȃmbet – orice atȃta timp cȃt existӑ un conținut transmis de la o persoanӑ la alta.
Fondatorul AT, Eric Berne, afirmӑ cӑ avem fiecare trei moduri de a fi, trei patternuri stabile de gȃndire, emoție şi comportament pe care le putem manifesta ȋn timp ce comunicӑm. Acestea se numesc stӑrile eului. Ele coexistӑ ȋn noi şi fiecare dintre noi alege ȋn orice moment ȋn care stare a eului sӑ se poziționeze, mai mult sau mai puțin conștient şi avȃnd mai mult sau mai puțin control asupra acestei alegeri.
Vorbind ȋn termeni generali, cele trei stӑri ale eului sunt: Pӑrinte, Adult şi Copil, simbolizate prin trei cercuri pe verticalӑ. Numele stӑrilor eului sunt notate ȋntotdeauna cu inițialӑ majusculӑ pentru a le diferenția de pӑrinți, adulți şi copii ȋn sensul comun al cuvȃntului.
Avem douӑ moduri de a ȋnțelege şi explica ce este fiecare stare a eului şi rolul pe care ȋl are: modelul funcțional şi modelul structural.
Modelul funcțional are ȋn vedere rolul, funcțiile ȋndeplinite de fiecare stare a eului. Prin urmare, Pӑrintele este partea din noi care are grijӑ de ceilalțI şi de propriul Copil interior, evalueazӑ şi face referire la valori şi standarde morale, avȃnd douӑ laturi. Pӑrintele Hrӑnitor sau Grijuliu este cel care ȋncurajeazӑ, ajutӑ, oferӑ suport şi mȃngȃiere, protejeazӑ, ȋn timp ce Pӑrintele Critic sau Normativ este cel care stabilește limite şi reguli. Starea eului de Adult este cea ȋn care gȃndim şi acționӑm ȋntr-un mod calculat, logic, ȋn contact şi acord cu situația. Copilul se raporteazӑ la o figurӑ parentalӑ şi poate fi de douӑ tipuri: Copil Liber sau Copil Adaptat. Copilul Liber este cel caracterizat de emoție, impuls, creativitate, lipsa limitelor, explorare, ȋn timp ce Copilul Adaptat se manifestӑ ȋn legӑturӑ cu niște reguli şi norme, pe care fie le respectӑ dintr-o poziție de ascultare şi supunere (Copilul Adaptat / Submisiv), fie le respinge şi acționeazӑ invers fațӑ de limitele care i se impun (Copilul Rebel).
Atȃt starea eului de Pӑrinte, cȃt şi starea eului de Copil, cu ambele subtipuri ale fiecӑreia, au atȃt valențe pozitive, constructive, cȃt şi valențe negative, dezadaptative. Spre exemplu, ȋn timp ce este ȋn regulӑ şi chiar de dorit sӑ ne manifestӑm ca şi Copil Liber la o petrecere sau cȃnd realizӑm o picturӑ, aceastӑ manifestare nu ne-ar fi atȃt de utilӑ, ba chiar ar putea cauza probleme ȋntr-un context nepotrivit, cum ar fi o ședințӑ la locul de muncӑ.
Adultul nu este divizat ȋn acest fel pentru cӑ rӑspunsul adecvat la situație este util ȋn orice circumstanțe, aceasta fiind prin definiție starea eului optimӑ. Ȋn AT, existӑ şi conceptul de ”Adult integrat” – cu alte cuvinte, atunci cȃnd ne aflӑm ȋn aceastӑ ipostazӑ avem la dispoziție resursele tuturor stӑrilor eului, pe care putem sӑ le folosim ȋntr-un mod potrivit contextului. De exemplu, am putea decide sӑ ne folosim caracteristici şi resurse pozitive din Pӑrintele Critic atunci cȃnd stabilim niște granițe sӑnӑtoase ȋntr-o relație personalӑ sau profesionalӑ, ȋnsӑ fiind ȋn Adult vom face acest lucru ȋntr-un mod matur, dupӑ ce ne-am trecut emoțiile prin filtrul gȃndirii şi am luat o decizie luȃnd ȋn considerare toate informațiile pe care le avem la dispoziție.
Modelul structural oferӑ o altӑ abordare a stӑrilor eului, referindu-se la felul ȋn care acestea s-au format ȋn timp şi la dezvoltarea copilului. Este un model mai complex, care va forma subiectul unei alte postӑri cu mai multe detalii. Ca idee generalӑ, din punct de vedere structural, Adultul, numit şi Neopsihic, este acea stare a eului ȋn care ne aflӑm atunci cȃnd rӑspundem ȋn mod adecvat situației prezente, aici şi acum, folosind toate resursele şi informațiile pe care le avem la dispoziție, fӑrӑ prejudecӑți şi fӑrӑ sӑ confundӑm prezentul cu ceva care s-a ȋntȃmplat ȋn trecut, cu propriile temeri sau speranțe. Pӑrintele, cunoscut şi sub denumirea de Exteropsihic, cuprinde acele comportamente, emoții, modele de gȃndire preluate de la figurile parentale pe care le-am avut ȋn copilӑrie şi care, de fapt, nu ne aparțin şi nu sunt ȋntotdeauna adecvate situației actuale. Copilul, numit şi Arheopsihic, reprezintӑ acele gȃnduri, comportamente şi trӑiri pe care le-am avut ȋn copilӑrie.
Acest model devine util ȋn momentul ȋn care ȋl folosim pentru a observa modul ȋn care ne poziționӑm fațӑ de ceilalți şi felul ȋn care aceștia ne rӑspund la rȃndul lor. Ȋn momentul ȋn care vorbim cu cineva, ne aflӑm ȋntr-o stare a eului; ȋn acelaşi timp, şi celӑlalt se aflӑ ȋntr-o stare a eului. Deci dintr-o stare a eului nostru ne adresӑm unei anumite stӑri ale eului celuilalt. De exemplu, putem pune o ȋntrebare din Adult, cerȃnd informații: „cȃt este ceasul?” Ca rӑspuns, așteptӑm ca celӑlalt sӑ ne dea informația din starea eului de Adult: „10:30”. Ȋn cazul acesta, ne putem reprezenta cele douӑ tranzacții astfel:
Dupӑ cum se vede din diagramӑ, atunci cȃnd starea eului vizatӑ de cӑtre primul vorbitor este şi cea care ȋi rӑspunde, este vorba despre tranzacții paralele. Prima lege a comunicӑrii enunțatӑ de Berne afirmӑ cӑ, ȋn aceste condiții, comunicarea poate continua la infinit.
Mai existӑ şi alte scenarii posibile. Poate cӑ cel pe care ȋl ȋntrebӑm cȃt este ceasul are o reacție la care nu ne-am aștepta, din altӑ stare a eului decȃt cea de Adult pe care am vizat-o cȃnd i-am pus ȋntrebarea. Ar putea, de exemplu, sӑ dea un rӑspuns din Pӑrintele Critic adresȃndu-se stӑrii noastre de Copil: „Dar tu de ce nu porți ceas?” Aceasta poartӑ denumirea de tranzacție ȋncrucișatӑ şi, conform cele de-a doua legi a comunicӑrii exprimate de Berne, ea oprește comunicarea.
Alt tip de tranzacții sunt cele numite ulterioare sau ascunse, care, dupӑ cum le spune şi numele, se bazeazӑ pe o agendӑ ascunsӑ. Acestea sunt tranzacții care, la un nivel aparent, par sӑ fie tranzacții din starea eului de Adult (vectorii drepți din figura urmӑtoare – acesta este nivelul social ȋn comunicare); ȋnsӑ, la un nivel implicit, ele de fapt sunt tranzacții ȋntre stӑrile eului de Copil şi Pӑrinte (ȋn exemplul de mai jos, este o interacțiune implicitӑ Copil – Copil; vectorii din linie punctatӑ, nivelul psihologic ȋn comunicare). De exemplu, un bӑrbat o poate ȋntreba pe o femeie: ”Vii la o cafea?” iar ea ȋi rӑspunde: ”Da”. Ȋn acest caz, nivelul social este unul Adult – planificarea unei activitӑți. Nivelul psihologic, exprimat nonverbal, ar putea fi o intenție sexualӑ, din starea eului de Copil (dorința de intimitate și joacӑ).
Cea de-a treia lege a comunicӑrii formulatӑ de Berne este cӑ, atunci cȃnd are loc o tranzacție ascunsӑ, nivelul care dicteazӑ comportamentul este cel psihologic, nu cel social explicit.
Utilitate practicӑ şi elemente de psihoterapie
În alte cuvinte, cum am putea folosi aceste elemente de teorie pentru a ne fi mai bine în viaţa de zi cu zi?
În primul rând, este important să fim conştienţi în fiecare moment că avem aceste modalităţi de a fi, gândi, simţi şi acţiona, că este ceva normal şi în acelaşi timp un instrument prin care ne putem modifica stilul de comunicare în funcţie de context.
Ne putem întreba oricând apare un blocaj în comunicare în ce stare a eului suntem atunci când vorbim, în ce stare a eului este persoana sau grupul cu care vorbim şi dacă nu cumva a apărut o tranzacţie încrucişată, altfel spus dacă nu cumva îi răspundem celuilalt dintr-o altă stare a eului decât cea care a fost vizată. Iar dacă ne dăm seama că acest lucru s-a întâmplat, ne putem lua un moment de reflecţie în care să analizăm cum s-a ajuns în situaţia respectivă: a fost oare o tranzacţie ulterioară căreia i-am răspuns sau ni s-a răspuns la nivelul social în loc de cel psihologic? suntem oare înclinaţi să criticăm ca un părinte când ni se cere o informaţie din starea de Adult sau poate oferim o explicaţie logică unei persoane care caută doar suportul moral al unei figuri parentale grijulii? Dăm cumva un răspuns pe care ni l-ar fi dat mama sau tata în copilărie, în locul unei replici mai potrivite în contextul actual? Putem folosi modelul stărilor eului pentru a înţelege intenţiile şi dinamicile care apar în comunicare şi pentru a ne acorda mai bine cu celălalt în prezent.
În context psihoterapeutic, un instrument util este egograma, un grafic ce ne permite să ilustrăm cantitatea de energie pe care o persoană o manifestă în fiecare stare a eului. Cât timp petreci în fiecare dintre aceste ipostaze? Care îţi este mai familiară? Există anumite stări ale eului care ţi se par străine de firea ta? O persoană echilibrată ar avea în mod ideal cele cinci stări ale eului din modelul funcţional relativ apropiate ca timp pe care îl petrece în fiecare stare. Totuși, se poate întâmpla ca una sau câteva stări ale eului să fie exacerbate, mult preferate de către cineva, ceea ce va atrage un timp mai scurt şi o energie mai scăzută în alte stări. Dezechilibrul respectiv poate explica anumite dificultăţi din viaţa persoanei şi poate indica atât punctele sale forte cât şi pe cele slabe.
În psihoterapia bazată pe analiza tranzacţională, focusul (mai ales la începutul procesului terapeutic) este pe întărirea stării de Adult, în sensul de a ajuta clientul să fie cât mai prezent şi autentic în viaţa sa şi să gândească, să simtă şi să ia decizii în acord cu circumstanţele actuale, fără a fi confuz din cauză iluziilor Copilului sau prea rigid, blocat în prejudecăţile Părintelui.
O altă abordare în psihoterapie este crearea unui dialog între stările eului care pot părea în conflict sau consultarea perspectivei fiecărei stări cu privire la o anumită situaţie, pentru a avea o privire de ansamblu asupra acesteia, a propriilor tendinţe şi posibilelor consecinţe.
