Aigül Cheosep

Psihoterapeut și Consilier Psihologic

Cred in noi, oamenii si in potentialul nostru de a ne depasi incercarile.

Atunci cand ne angajam in demersul de a ne transforma viata, dincolo de provocarile inerente procesului, suntem pe calea unei trairi mai depline si cu sens. Mai cred ca atunci cand suntem insotiti si ne simtim sustinuti, trecem mai usor peste dificultati si ne bucuram mai mult de calatoria personala.

Sunt cateva din convingerile pentru care, dupa o cariera in business, am ales sa ma dedic in intregime oamenilor. Astfel, imi realizam o aspiratie de cand eram copila: sa-mi servesc si sustin aproapele intr-o maniera cat mai directa si de impact.

Pentru mine, psihoterapia  reprezinta munca de indepartare a barierelor ce impiedica fiinta din a-si exprima si manifesta liber esenta. Propria-mi viata, cu provocarile si parcursul ei, mi-a dovedit ca se poate aproape orice. Imi doresc sa reflect acest lucru si prin munca mea de psihoterapeut.

Sub influenta mai multor culturi si contexte de invatare, mi-am construit o abordare proprie, eclectica si integrativa; fiecare interventie este personalizata omului din fata mea, nevoilor si contextului sau de viata.

Ma simt ca o exploratoare a lumii, din afara si din launtru. Privesc de multe ori, cu fascinatie,  cum viata isi reveleaza magia, in fiecare fiinta, intr-o maniera unica si irepetabila. Sunt recunoscatoare de dansul vietii, din fiecare dintre noi.
Aigül Cheosep, Psihoterapeut, Consilier Psihologic - Psihart

Studii:

Competente:

  • icon

    Psihoterapia si Consilierea Psihologica a copilului, adultului si cuplului

  • icon

    Analiza si dezvoltare personala, individuala si de grup, prin tehnici expresive, corporale si practica trairii constiente (conceptul “mindfulness”)

  • icon

    Consiliere parentala

Afiliere:

  • icon

    Membru al Colegiului Psihologilor din România – COPSI – cod unic de inregistrare 17361

Experienta profesionala:

  • icon

    Psihoterapeut, consilier psihologic – Cabinet Individual de Psihologie Cheosep Zeisan Aigul (2017-prezent)

  • icon

    Facilitator grupuri dezvoltare personala, adolescenti si adulti (2016–prezent)

  • icon

    Instructor Yoga certificat YTT (2016-prezent); colaborator si dansator/performer in proiecte socio-cultural-artistice (2017-2018)

Formare continua:

  • icon

    Terapia prin EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) / EMDR Romania – Anabel Gonzalez Vazquez (2019-2020)

  • icon

    Psihoterapia copiilor / Asociatia de Terapie prin Joc si Dramaterapie din Romania (ATJDR) – I. Serb (may 2019)

  • icon

    Evaluarea si interventia psihologica la copii si adolescenti /Asociatia de Consiliere si Terapie a Familiei  (ACTF) – C. Petrescu (iulie 2019)

  • icon

    Terapia Schemelor / Asociatia de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala (AHPCC) – C. Sterie & R. Nicolau (august 2019)

  • icon

    Dans terapie – Asociatia Romana de Psihoterapie prin Dans si Miscare – Irina Tepuru (decembrie 2016)

  • icon

    Traumele de relatie – Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei -Conf.Univ.Dr. Diana Vasile (mai 2015)

  • icon

    Teoria si practica IMAGO: parteneri si parinti constienti – Asociatia Multiculturala de Psihologie si Psihoterapie – Ph.D. Harville Hendrix, Ph.D. Helen Hunt (mai 2015)

  • icon

    Constelatii ale intentiei “Afla adevarul despre tine” – Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei – Prof.Dr. Franz Ruppert (aprilie 2015)

  • icon

    Traumele psihice, recunoastere si vindecare – Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei – Conf.Univ.Dr. Diana Vasile (martie 2015)

  • icon

    Evaluarea si interventia psihologica clinica la adult – Societatea de Psihoterapie Experientiala din Romania – Conf. Univ. Dr. Ligiana Petre (ianuarie 2015)

  • icon

    Eficacitate clinica sporita utilizand instrumente de feedback” (F.I.T. Feedback Informed Treatment) – Asociatia Romana de terapii scurte si consultant a orientate pe resurse si solutii – Ph.D Bogdan Cezar Ion (martie – mai 2014)

  • icon

    Dezvoltare personala si Formare in Gestalt Terapie – Societatea de Gestalt Terapie din Romania – Carmen Beyer (2013-2014)

  • icon

    Comunicare relationala, metoda ESPERE – Centre de formation ADRES, Fr – Psih. Aleth Naquet (iunie 2011)

 Testimoniale

Descopera serviciile efectuate de psihoterapeut Aigul Cheosep